(din zilele începute împreună)
ce să-ţi spun mai bine şi mai adevărat acum cântecul vieţii este precum ultima noastră compoziţie la primele măsuri
portativul e-n aşteptarea întregului aşa cum ţi se potriveşte
după măsura ta prin tomis trecea
când te-am întrebat ce-ţi aduci aminte
mi-ai zis de zilele când mă păcăleai că visezi
plecam mulţumit că ai adormit
şi te odihneşti
te prefăceai
mi-ai zis tu
tresărind şi sforăind
cine ştie la ce-o să-ţi folosească talentu ăsta
sau câte regrete vor veni mai târziu
că n-ai înfruntat situaţia
habar n-am să îţi spun de acum
vei vedea tu când vei înainta prin viaţă
şi păcălelile se vor întoarce împotriva ta
aşa cum fac şi amânările
peste care vin încurcăturile
şi-ţi vei dori bucuria şi liniştea
iar ele nu vor avea de unde rodi
decât din seminţele realităţii
luată ca atare
din zilele începute împreună
îmi aduc aminte ziua cu primul tău răsărit
ţi-o las să mi-o povesteşti
o vei amâna cum ai făcut cu răsăritul de ieri
l-ai amânat pentru că era nor
de unde să ştii că răsăritu-i frumos
şi când norul e gros
îmi aduc aminte de-un răsărit cu marea-n furtună
doar o clipă soarele a privit în punctul în care l-am zidit
iau seara asta cu mine scriu pe fugă ca atuncea la rugă despre care de-ai şti n-aş mai reveni amânările au ajuns la sfârşit de aici cântecul se cântă atât cât s-a scris
serile dimineţilor nodurile năvodului ploile amintiri mereu ziceam şi nimeni nu credea ponna latră în spatele scării de acum se va vedea că-n spatele scării începe grădina
Constanţa, 9 august, 2010