acum mi-e mai clar. din atatea fotografii, din atatea semne de carte, din atatea crochiuri, din atatea locuri, voi retine-n acord Starea, ma voi inconjura de toate insemnarile din undeva-candva, nu inainte de a-mi fixa sevaletul in lumina aleasa de la Marginea Infinitului. Aici voi vedea ca biografia va fi la fel de esentiala ca priceperea mea de-a face portretul. Si acesta va incepe cu coltul ochiului de la baza nasului. Cum voi faca ca lacrima sa luceasca precum o perla, cum voi face ca scoica din urechea usor aplecata spre umar sa aiba valoarea tuturor scoicilor din turnul de scoici, cum voi face ca nuantele perlate de albastru sa schimbe cu nuantele perlate ale rasaritului si ale apusului. Toate astea nu cred ca depind doar de mine. Dupa ce subiectul il voi stapani-n toate nuantele lui, ma voi retrage-n atelier si voi supune tabloul corecturii celui care m-a invatat sa pregatesc panza. Pana am ajuns sa pregatesc panzele ca el, am invatat sa pretuiesc munca gradinarului si vocata darului... tu vei face sa vad ca nimic nu poate lipsi... nici bucuriile, nici indoielile, nici pregatirea culorilor, nici uleiurile, nici verniurile, dar cel mai mult, nu va putea lipsi memoria luminii de acolo, de la Marginea Infinitului si nici luminile pe care la gasesc in atelierul acela cu oglinzi, paravane, rafturi si harti...





la borna lui 23 julie mi-am aprins pipa si-am zis: pana aici, Igitur. apoi am dat o privire de jur imprejur. peste tot, ierburi inalte care sprijina cerul. din loc in loc, carari cu pietre si scoici lasau sa se intrevada misterul. pe undeva trebuie sa fie si El (...) apoi am luat-o cum iti place tie sa zici, care-ncotro (vezi si insemnarile "ploile si rodiile"). soarele urcase-n unghiul cel mai bun. am potrivit corzile noi, invartind cheile vechi. pe trupul meu, acordate de vant, stau corzi neatinse. de acum doar Tu le vei atinge. doar tu vei vedea notele portativului. doar eu voi auzi cantecul. ceilalti vor auzi latratul cainelui scapat din Paradis. nimeni nu va ghici nodurile. nimeni nu va vedea semnele. iedera acoperise deja zidul. de aici incepe o carare. povesti nescrise din intamplare, intr-o seara, la scara, la o tigara, in diminetile de julie... imi venea sa scriu 23 aprilie. poate tocmai pentru ca folosisem sageata. sau pentru ca cele 77 de pene-si gasisera aripa. cine stie de ce si nici nu conteaza. doar ca acest 23 julie va fi cea mai frumoasa borna dintre toate bornele rodador-ului de aici reincepe plaja cu suflet intr-o iteratie noua pe o integrala curbilinie cu derivatele partiale ale integrantului indeplinind conditia de la inceput... poarta plajei, cum scrie-n pergamentul diafan, cu clipa lunga care tine un an. credeam ca-i doar o metafora. dar clipa aceasta exista-ntr-o taina. acum cand spun 23 spun si noua. tu, Igitur, vei afla singur.

doi peşti şi cinci pânze


(fugă-n si bemol)

stă luna peste casa firii
şi ţine-n ea o poartă pentru vis
când eu ascuns
după apus
revin cu alb de trandafir
mai beau un pic dintr-un potir
şi-un mov din combinând
a flacără arzând tăcând
scăzând


pe pânza albă de pe şevalet
prima tuşă
fugind în contratimp

de atunci
a trecut ceva vreme
doi peşti şi cinci pânze-n
oglinda prin care trece fum


pe loc de scară cu suiş
sunt paşi cu scâncet de pietriş
şi iar şi iar şi iar şi iar
un patru dintr-un colţ de zar
şi-o sugativă de nisip
mă cheamă sus
încă un pic
şi-n el nimic nu vrea să doară
făcuse primul nod pe sfoară
te-ntrebi aşa
a câta oară
va fi o poartă pentru vis
în luna peste casa firii
cu alb cu mov cu iar şi iar
cu dubla dintr-un joc cu dar

ating în apăsări de cord
pe ultimul acord



Constanţa, 12 august, 2010





... citeste

pe vapor



1 septembrie 2010